Scandal mare în CNA. Trei membri au reclamat-o pe Laura Georgescu la Comisia Europeană

Scandal mare în CNA. Trei membri au reclamat-o pe Laura Georgescu la Comisia Europeană
Publicat: 16/04/2013, 22:37
Actualizat: 03/07/2013, 18:00

Trei membri ai CNA – Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Florin Gabrea – au sesizat, marți, Comisia Europeană cu privire la faptul că Laura Georgescu, membru al Consiliului, a falsificat o Decizie adoptată de Consiliu.

Adresa este transmisă vicepreședintelui Comisiei Europene, Comisar european pentru Justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, Viviane Reding, vicepreședintelui Comisiei Europene, Comisar european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, secretarului general al Comisiei Europene, Catherine Day, și comisarului european pentru Educație, cultură, multilingvism, tineret și sport, Androulla Vassiliou.

„Noi credem în statul de drept și în independența presei audiovizuale și de aceea dorim să vă semnalăm falsul comis de doamna Laura Georgescu, președintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Doamna Georgescu a trimis la Monitorul Oficial, pentru publicare, un text parțial diferit – și fals – de cel adoptat în unanimitate de CNA în ședința publică din 28 martie 2013 cu privire la Decizia de modificare a Codului de Reglementare în domeniul audiovizual. Prin aceasta, președintele CNA a falsificat parțial textul acestei Decizii, fals preluat în textul publicat de Monitorul Oficial, care a intrat în vigoare cu falsurile respective”, spun Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Florin Gabrea în scrisoarea transmisă oficialilor Comisiei Europene și remisă agenției MEDIAFAX, marți, după ședința CNA.

Cei trei membri au făcut publică această scrisoare în contextul în care, în ședința de marți a CNA, Valentin Jucan și Narcisa Iorga au acuzat-o pe Laura Georgescu, președintele Consiliului, că nu i-a informat că se va deplasa la Bruxelles și nici nu a anunțat care sunt aspectele pe care le va prezenta oficialilor europeni.

Pe de altă parte, în scrisoarea semnată de Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Florin Gabrea și adresată celor patru oficiali ai Comisiei Europene (Viviane Reding, Neelie Kroes, Catherine Day și Androulla Vassiliou) se spune că ultimul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) se referă la „activitatea și eficiența CNA”.

„Contrar recomandărilor Comisiei Europene, președintele CNA încalcă legea, respectiv statul de drept în România. În fapt, la 28 martie 2013, CNA a adoptat în unanimitate Decizia pentru modificarea și completarea Deciziei 220/2011 privind Codul de Reglementare în domeniul audiovizual, cu respectarea Legii audiovizualului 504/2002 și a Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. (…) Tot la 28 martie 2013, președintele CNA, dna Laura Georgescu a comunicat printr-o declarație de presă adoptarea Deciziei de modificare a Codului de Reglementare Audiovizual, atașând și textul real adoptat în unanimitate de CNA (…) Contrar realității și a comunicării publice din 28 martie 2013, președintele CNA a trimis la Monitorul Oficial pe 1 aprilie 2013, sub propria semnătură și fără consultarea membrilor CNA, un text diferit de cel adoptat unanim de CNA pe 28 martie 2013. Astfel, Monitorul Oficial a publicat o formă cu falsuri a Deciziei adoptate de CNA (Decizia nr 141/2013 publicată de Monitorul Oficial)”, se spune în scrisoarea transmisă oficialilor Comisiei Europene.

Iorga, Jucan și Gabrea spun că încă din 3 aprilie au făcut „toate demersurile interne de soluționare a acestei situații, dar fără succes”. „Omisiunile și adăugirile false la textul votat în unanimitate de membrii CNA au încălcat scopul CNA de a servi interesul public și au avut scopul avantajării unui anume grup de presă, care exercită de mult timp presiuni asupra instituțiilor statului român și manipulează opinia publică”, se mai spune în scrisoarea acestora.

Cei trei membri ai Consiliului prezintă în scrisoare și articolele adoptate de CNA care nu se mai regăsesc deloc sau au o formă diferită față de textul Deciziei adoptate de CNA, comparativ cu cea publicată în Monitorul Oficial, pe baza textului incorect trimis de președintele CNA.

Astfel, din Decizia publicată în Monitorul Oficial lipsește un articol potrivit căruia „Nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 23.00 producții care prezintă: jocuri de noroc, așa cum sunt definite în legislația specifică” și un articol conform căruia „Programele audiovizuale clasificate «12» sau «15» pot fi difuzate în reluare în intervalul orar 06.00 – 20.00, numai dacă sunt editate pentru a respecta condițiile de difuzare a programelor accesibile tuturor categoriilor de public sau condițiile de difuzare a programelor «AP», fiind clasificate ca atare. Emisiunile care exploatează aspecte imorale, indecente din viața intimă a unei persoane pot fi difuzate numai in intervalul orar 24.00 – 06.00, cu acordul scris al persoanei”.

Totodată, în Decizia publicată în Monitorul Oficial, forma unui articol a fost modificată față de votul Consiliului din 28 martie, în următoarea formă: „Programele «15» se difuzează numai în intervalul orar 23.00 – 06.00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepție de la intervalul orar filmele artistice, serialele și cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22.00 – 06.00”.

„Cuvântul «serialele» nu a existat în textul adoptat de CNA, fiind propus, dar respins la vot cu 8 voturi din 11. Acest cuvânt apare însă în mod fals în Decizia publicată în Monitorul Oficial”, se mai spune în scrisoare.

Totodată, cei trei membri ai CNA afirmă că au sesizat președinții celor două Camere ale Parlamentului României, întrucât CNA se supune controlului parlamentar. „Am reclamat aceste falsuri și primului ministru al României în subordinea căruia se află Monitorul Oficial al României. Cu toate acestea, nu am am primit niciun răspuns de la niciuna din instituțiile la care am reclamat aceste falsuri”, se spune în scrisoare.

Pe de altă parte, în scrisoarea adresată celor patru oficiali europeni, Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Florin Gabrea adaugă că „unul dintre membrii CNA, demnitar, domnulChristian Mititelu, este incompatibil cu această poziție încă din 2008”.

„Am cerut oficial președintelui CNA, la 4 februarie 2013, să înceapă demersurile pentru vacantarea postului ocupat de demnitarul incompatibil, așa cum prevede Legea nr. 504/2002, art 12. Menționăm că domnul Mititelu este în același timp vicepreședinte al Alianței Civice, poziție dobândită anterior devenirii membru CNA. Incompatibilitatea domnului Mititelu este clar interzisă de Legea nr. 504/2002 și de Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnitatilor publice. Sancțiunea pentru această incompatibilitate este demiterea de drept. Cererile noastre au rămas însă fără niciun răspuns, iar domnul Mititelu este în continuare în stare de incompatibilitate, ocupând ambele funcții”, se spune în scrisoare.

Totodată, Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Florin Gabrea îi roagă pe cei patru oficiali ai Comisiei Europene să îi ajute pentru „restabilirea legalității și respectarea independenței CNA și a presei audiovizuale din România, cât și pentru aplicarea legii privind incompatibilitățile”.

Narcisa Iorga, Valentin Jucan și Florin Gabrea au anunțat, pe 9 aprilie, într-o conferință de presă, că vor sesiza Comisia Europeană cu privire la faptul că Laura Georgescu, membru al Consiliului, a falsificat o Decizie adoptată de Consiliu.

Totodată, Valentin Jucan i-a solicitat, pe 11 aprilie, Laurei Georgescu demisia din funcția de președinte al CNA, precizând, într-un comunicat remis la momentul respectiv MEDIAFAX, că a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție denunțul care are ca obiect falsificarea de către aceasta a unei Decizii adoptate de Consiliu.

În ceea ce îl privește pe Christian Mititelu, în ultimele luni Narcisa Iorga l-a acuzat pe acesta în mai multe rânduri că ar fi incompatibil, având în vedere că este membru al CNA și vicepreședinte al Alianței Civice.

Pe de altă parte, în ședința din 7 martie, Christian Mititelu a spus că Agenția Națională de Integritate nu l-a informat că ar fi incompatibil. „Incompatibilitatea se stabilește în urma unui proces îndelungat și nu la dorința (…) unor colegi”, a spus acesta.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu